Orice cuplu care privește spre viitor trebuie să planifice întemeierea unei familii în deplină cunoștință de cauză, în funcție de potențialul fertil al ambilor parteneri. Pe de altă parte, nu sunt pe deplin cunoscute o serie de informații legate de fertilitatea unui cuplu: de pildă, faptul că în ultimul deceniu a scăzut mult vârsta medie de intrare la menopauză și există un număr mic de femei care ajung la menopauză sub vârsta de 30 de ani; sau faptul că partenerul masculin “contribuie” la infertilitatea cuplului într-un număr egal de cazuri cu cel feminin.

De aceea, ședința de planificare familială cu un specialist în infertilitate nu numai că evaluează potențialul fertil al cuplului, dar și aduce în discuție unele mituri legate de fertilitate, ajută cuplul să conștientizeze efectul stilului de viață asupra fertilității și să ia măsuri pentru protejarea fertilității, și, nu în ultimul rând, alcătuiește strategii și metode concrete de prezervare a fertilității.

  • ABSENȚA SARCINII ESTE SEMN AL INFERTILITĂȚII?

    Cuplul ar trebui să își pună semne de întrebare atunci când sarcina nu apare după o perioadă de un an de zile de contact sexual neprotejat (minim 2 rapoarte sexuale neprotejate pe săptămână). La cuplurile mature, peste 35 de ani, perioada aceasta se restrânge la 6 luni. În această situație, ambii parteneri trebuie să se adreseze unui medic specialist în infertilitate, care va recomanda diverse tipuri de analize și investigații ce îl vor ajuta să stabilească un diagnostic corect. Mai departe, medicul ginecolog, specialist în infertilitate va sugera opțiunile de tratament, iar pacienții optează pentru varianta cea mai eficientă.

    Foarte important, dacă un cuplu are probleme de infertilitate nu înseamnă că singura soluție este fertilizarea in vitro. Cauzele infertilității pot fi numeroase și la fel și metodele de tratament. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, un cuplu din șase de vârstă reproductivă este afectat de probleme de fertilitate, iar cauzele sunt la fel de numeroase. Prin urmare, nu te demoraliza și informează-te despre terapiile medicale pe care trebuie să le urmezi alături de partenerul tău.

  • CINE ESTE AFECTAT DE INFERTILITATE?

    În principiu, orice cuplu poate avea această problemă și factorii declanșatori sunt numeroși. Totuși, este binecunoscut faptul că fertilitatea scade odată cu vârsta și dacă acest lucru intervine și pe fondul altor probleme, situația devine și mai complicată. Într-adevăr, sunt și cupluri a căror cauză a infertilității nu poate fi determinată, dar vorbim de 10% din totalul celor cu dificultăți de reproducere.

    Șansele de a obține o sarcină cu ușurință scad drastic începând cu vârsta de 35 de ani și se reduc foarte mult după vârsta de 40 de ani. Sursa problemei nu este neapărat femeia. Cauza infertilității poate fi în egală măsură feminină, masculină sau chiar mixtă. Mai ales că o treime din cuplurile infertile au mai mult de o cauză implicată în inabilitatea de a concepe un copil.

    Înainte de a te alarma, vezi dacă nu cumva cauzele infertilității pot fi legate de frecvența și momentul raportului sexual. Un cuplu poate să nu aibă destule contacte sexuale care să coincidă cu perioada cea mai fertilă. După ce te asiguri că ai ținut cont de aceste aspecte, consultă un medic specialist în infertilitate.

  • CARE SUNT CAUZELE INFERTILITĂȚII?

    10% dintre femei întâmpină chiar acum probleme cu infertilitatea sau cu păstrarea sarcinii. Acest lucru se întâmplă pentru că infertilitatea nu prezintă simptome clare și este descoperită târziu, când posibilitatea de a rămâne însărcinată scade drastic. Nu ești singură și există soluții. Citește mai jos despre principalele cauze ale infertilității la femei. Totuși, nu pierde din vedere că sursa problemei nu ești neapărat tu și că este necesar ca ambii parteneri să urmeze o serie de investigații, dacă medicul specialist recomandă acest lucru.

  • CAUZE SOCIALE ȘI LEGATE DE STILUL DE VIAȚĂ ALE INFERTILITĂȚII FEMEILOR

    VÂRSTA ÎNAINTATĂ

    Fertilitatea începe să scadă destul de puternic în jurul vârstei de 35 de ani, atunci când puține femei rămân însărcinate după 3 ani de încercări. An de an, șansele scad din ce în ce mai tare, astfel încât
    la 38 de ani doar foarte puține femei vor rămâne însărcinate după aceeași perioadă de timp.

    Explicația medicală vine de cele mai multe ori din faptul că ovarele produc mai puține ovule și de calitate scăzută, și odată cu asta crește și riscul de apariție a avortului spontan și a sarcinii cu complicații. În plus, odată cu înaintarea în vârstă apar și alte probleme de sănătate care afectează capacitatea de reproducere a femeii.

    GREUTATEA

    O altă cauză a infertilității este reprezentată de greutatea prea mare sau prea mică ce creează un dezechilibru hormonal prin excesul sau carența de estrogen în ovare. O femeie supraponderală este cea care depășește cu 10-15% greutatea ideală, iar acest lucru poate declanșa probleme asociate cu infertilitatea. Dacă greutatea este cu 10-15% sub nivelul normalității, vorbim despre subponderabilitate, iar lipsa de nutrienți poate determina stoparea procesului de ovulație. Dietele hipocalorice, alimentația haotică, dieta vegană care nu integrează toate vitaminele și mineralele necesare organismului, dar și persoanele care practică sporturi profesioniste sunt supuse acestui risc.

    STRESUL

    Nu neglija stresul. În afară de faptul că poate cauza scăderea libidoului și, prin urmare, și frecvența raporturilor intime, acesta acționează la nivel chimic asupra hormonilor de reproducere din hipotalamus prin producerea unui nivel mare de hormoni de stres care vor determina oprirea ciclului menstrual.

  • CAUZE MEDICALE ALE INFERTILITĂȚII FEMEILOR

    În afara factorilor ce țin de stilul nostru de viață și de mediul în care trăim, pe care îi putem și ține sub control cu puțin efort, există și numeroase cauze medicale ce contribuie la apariția infertilității printre care le amintim pe cele mai frecvente:
    ✓ Boli cu transmitere sexuală, precum Chlamydia și Gonooreea;
    ✓ Boala inflamatorie pelvină (BIP) ;
    ✓ Sindromul ovarelor polichistice;
    ✓ Insuficiența ovariană primară care duce la menopauză prematură;
    ✓ Trompe uterine obturate;
    ✓ Probleme la nivelul corpului uterin: fibroame și polipi, malformații uterine, aderențe produse după o intervenție în uter (cum ar fi chiuretajul) sau utilizarea îndelungată a unui dispozitiv intrauterin (DIU, sterilet) pentru contracepție;
    ✓ Endometrioza;
    ✓ Afecțiuni ale colului sau vaginului: anomalii structurale ale vaginului sau colului;
    ✓ Disfuncții imunologice;
    ✓ Hiperprolactinemia (nivel ridicat de prolactină).

  • ANALIZE PENTRU DEPISTAREA CAUZEI INFERTILITĂȚII

    La prima consultație pentru fertilitate, medicul specialist îți va recomanda o serie de analize de testare a potențialului fertil. O măsură preventivă este depistarea timpurie a reducerii rezervei de celule reproductive, lucru care te va ajuta să eviți problemele în momentul în care te decizi să aduci pe lume un copil.

    Dacă încerci deja de ceva timp să rămâi însărcinată fără rezultat, medicul îți va recomanda o serie de analize medicale și investigații pentru a ști exact de care parte se află problema infertilității în cuplul vostru.

    Pentru femei sunt recomandate următoarele analize și investigații:
    1. Analize ginecologice, hematologice, imunologice și hormonale care determină nivelul hormonilor implicați în ovulație și depistează eventuale infecții.
    2. Ecografia ca metodă imagistică cu ajutorul căreia se examinează zona pelvină pentru a identifica posibile anomalii ale ovarelor și uterului.
    3. Histerosalpingografia care evaluează afecțiunile uterului și a trompelor uterine și identifică eventuale obstrucții sau alte probleme.
    4. Histeroscopia cu ajutorul căreia se descoperă neregularități din interiorul colului uterin și a uterului.
    5. Laparoscopia este o intervenție minim-invazivă prin care medicul va insera în abdomen un dispozitiv subțire dotat cu o cameră de filmat cu ajutorul căruia examinează trompele, ovarele și uterul.
    6. Biopsia endometrială care stabilește dacă ovulația are loc sau nu și dacă mucoasa uterină este pregătită din punct de vedere hormonal să primească o sarcină.

  • CUM PUTEM PREVENI INFERTILITATEA LA FEMEI?

    Este clar că infertilitatea nu poate fi prevenită, dar pot fi luate măsuri pentru a diminua factorii de risc. Cea mai frecventă și greu de tratat cauză a infertilității este vârsta pe care o poți cumva contracara doar prin decizia de a nu mai amâna sarcina. În mod inevitabil, o femeie sănătoasă și fertilă va deveni infertilă odată cu înaintarea în vârstă. Ceasul biologic al femeii presupune că după vârsta de 35 de ani fertilitatea scade rapid fiindcă se reduce calitatea ovulelor.

    Mai grav este că și tratamentele de fertilizare in vitro au o rată de succes scăzută în cazul femeilor de peste 40 de ani. Ceea ce poți face este să ai un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată, să eviți fumatul și alcoolul în exces (1-2 pahare pe zi). De asemenea, este esențial să consulți un medic specialist în ce privește metodele de contracepție pe care le folosești și să faci controlul ginecologic de rutină pentru a depista din timp posibilele infecții vaginale.

  • METODE DE TRATARE A INFERTILITĂȚII

    Dacă încerci de mai bine de un an și sarcina întârzie să apară, programează-te pentru o consultație infertilitate la un medic ginecolog specializat pe acest domeniu. Dacă lași timpul să treacă, gândurile și tensiunea acumulată îți pot afecta starea de bine și relația de cuplu. În urma consultației, medicul ginecolog te va direcționa și către alți medici specialiști dacă va considera necesar pentru a-ți oferi un diagnostic corect și un tratament eficient.

    Tratamentul depinde de diagnosticul pe care ți-l oferă medicul în urma investigațiilor și analizelor realizate anterior. Principalele modalități de tratament ale infertilității includ medicamentele pentru problemele de ovulație la femei, intervențiile chirurgicale de corecție în cazul unor probleme ale ovarelor, ale trompelor uterine sau ale uterului, dar și inseminare artificială și fertilizare in vitro. În unele cazuri, infertilitatea poate fi tratată cu ajutorul medicamentelor combinate cu intervenția chirurgicală.

    Deși infertilitatea este asociată preponderent cu acest tip de tratament, tehnologia reproducerii umane asistate sau fertilizarea in vitro (FIV) este ultima soluție la care trebuie să apeleze un cuplu cu probleme de infertilitate. Această procedură este indicată ca ultimă soluție și doar atunci când toate tratamentele clasice au eșuat. Excepție fac cazurile în care rezerva ovariană este foarte scăzută sau perioada de infertilitate durează de > 3 ani. În aceste situații este bine să apelăm la FIV cât mai repede cu putință.

    Esențial este să reții că motivele pentru care nu poți rămâne însărcinată sunt numeroase și numai un medic specialist în infertilitate îți poate oferi un diagnostic corect și recomanda un tratament eficient. Mai mult, infertilitatea prezintă cauze ce vin 50% din surse feminine și 50% masculine, sau poate fi chiar cauză mixtă. De aceea, nu trebuie să te descurajezi și să apelezi la ajutor specializat înainte ca acest lucru să îți afecteze încrederea în tine și echilibrul în relație.

Pașii procedurii medicale

Sunați la clinică

Sună la (0743) 209 334, se va stabili o programare.

Recepție

Veți fi preluat/ă de un specialist și vi se va comunica data programării.

Costuri

La recepție veți fi informat/ă despre costurile specialității de infertilitate și planificare familială.

Sunați la (0743) 209 334

Sau ne puteți contacta prin formularul de mai jos.

Pro Fertility Clinic SRL va prelucra datele dumneavoastră strict pentru a vă răspunde la solicitare, în conformitate cu politica de protecție a datelor cu caracter personal.

Vă vom contacta cât de curând posibil.